Casa parinteasca nu se vinde

by nikita


2010/12/18, 22:00



Sunt un sincer estimator a tot ceea ce reprezintă cultura şi tradiţia acestei ţări şi muzica populară este, probabil, expresia cea mai adevărată a acesteia.
Ca în fiecare an artiştii care concertează sunt cei mai renumiţi: Zinaida Julea, Nicolae Glib, Valentina Cojocaru, Mihai Ciobanu, doar pentru a numi câţiva, sunt cu toţii protagonişti ai panoramei muzicii populare, favoriți autentici ai publicului de mulţi ani, melodiile lor alină sărbătorile şi ceremoniile fanilor moldoveni. La concert am regăsit proverbiala simpatie a lui Nicolae Glib cu nedespărţita căciulă, cu modul său de a cânta simplu și sincer, care ani la rând este admirat de către public. Dar câte se poate spune despre nestăpânita vitalitate a Zinaidei Julea, autentică doamnă a muzicii populare moldoveneşti, cu ale sale cântece vibrante şi vesele care atrag şi încălzesc toţi spectatorii.

Concertul a fost o succesiune de cântece şi dansuri interpretate de „Ansamblul de dansuri populare Fluieraş”, un grup de dansatori, care, cu o admirabilă măiestrie au interpretat fiind acompaniaţi de splendidele melodii interpretate de Orchestra „Lăutarii” condusă de Nicolae Botgros, celebru muzicant şi distins conducător a tuturor interpreţilor.
Unul dintre momentele cele mai culminante al concertului a fost acela când și-a făcut apariția pe scenă Mihai Ciobanu, cântăreţ născut și iubit pentru a sa voce dulce şi melodioasă, toţi se aşteptau ca el să interpreteze celebra sa melodie „Casa părintească nu se vinde”: un cântec trist şi emoţionant, capabil să atingă sufletul sensibil al moldovenilor, care vorbeşte despre casa din sat unde au fost născuţi, despre dragostea moldovenilor pentru propriii părinţi, acei părinţi care deja nu mai sunt dar care rămân pentru totdeauna în inima fiilor. Orchestra atinge primele note, este cântecul care toţi îl aşteaptă, sala amuţeşte, toţi îşi reţin respiraţia, şoaptele încetează, Mihai Ciobanu cântă prima strofă… “casa părintească nu se vinde, nu se vinde tot ce este sfânt” şi subliniază aceste prime rânduri cu gesturi făcute cu mâna.

În sală cade o linişte absolută, ochii devin luminoşi, interpretul continuă cu vocea sa melodioasă, sfâşie inimile, zdruncină publicul, în sală plutesc spiritele părinţilor care nu mai sunt în viaţă. Mulţi spectatori au feţele pline de lacrimi, plâng fără a se reţine, cântăreţul a atins o rană deschisă care acum sângerează, mulţi au fost nevoiţi să vândă “casa părintească”, vechea casă a părinţilor pentru nevoi… “vremea e grea” spune cântecul. Pentru mulţi a fost cu adevărat aşa.
Cântăreţul continuă, cu un gest al degetului indică spre cer… “părinţii sus…
ce mai face casa lor… cine are grijă de ea”, acea casă plină de amintiri care acum aparţine altora, vândută pentru bani, pentru nevoi.
Chiar şi eu am simţit o mână care mă strânge de stomac, nu reuşesc să-mi
ascund emoţiile.

Cântecul se sfârşeşte, muzica se opreşte, în sală, pentru o clipă cade o linişte totală, apoi, urmează un lung şi nesfârşit moment, aplauze puternice către scena deschisă, cu toţi în picioare, aplaudând, cu feţele în lacrimi.
Bravo! Bravo! – şi eu mă regăsesc în picioare bătând din palme, un aplaud
liber care atinge sufletul.
Mihai Ciobanu se apropie de marginea scenei, se închină şi mulţumeşte, mulţi spectatori urcă scăriţa pentru a-i duce flori, cântăreţul îi sărută unul câte unul, mulţimea e încă în picioare pentru a aplauda:
Bravo! Bravo! –
Spectatorii se aşează încă vizibil mişcaţi, careva îşi şterge lacrimile, se reia
şuşoteala în sală, orchestra începe din nou să cânte, un alt cântăreţ îşi face apariţia pe scenă. Concertul continuă.

 

                                                        Nikita    


Nesuno commento

Aggiungi commento:

You must be logged in to post a comment.