De doua ori Craciunul

by nikita


2010/12/19, 22:00



Conform calendarului ortodox, 25 decembrie este o zi obişnuită, de fapt
până nu demult se mergea la muncă ca în orice altă zi. Erau puţine familii care sărbătoreau Crăciunul „ca în occident”, dacă nu greşesc abia anul trecut noul guvern a declarat 25 decembrie zi de sărbătoare.
Personal sunt un înrădăcinat susţinător al tradiţiilor, a tuturor tradiţiilor,
deci, moldovenii ar trebui să sărbătorească Crăciunul la 7 ianuarie, dacă este adevărat că ar reprezenta majoritatea covârşitoare a ortodocşilor.

Deja multe familii moldave sărbătoresc Crăciunul catolic ca sărbătoare a copiilor: schimb de cadouri sub brad, poezii recitate în jurul mesei de către copii şi toate celelalte. Pe scurt, religia puţin contează, Crăciunul deja a devenit pentru toţi, chiar şi în Moldova, o sărbătoare laică: o goană continuă după cadouri spre bucuria comercianţilor şi a copiilor.
Chiar şi în acest an moldovenii sărbătoresc Crăciunul de două ori, se
observă predispoziţia locuitorilor pentru sărbători. Moldovenii de etnie rusă sărbătoresc cu siguranţă Crăciunul la 7 ianuarie iar Anul Nou la 13 ianuarie, aşa cum este scris în tradiţia bisericii ruse.

 

 Nikita 


Nesuno commento

Aggiungi commento:

You must be logged in to post a comment.