Multumesc din inima

by nikita


2010/12/01, 22:00



Cineva a scris că infarctul îţi schimbă viaţa, intri în depresie, frică, disconfort; cu ajutorul tuturor voi lupta să nu se întâmple aceasta, mai ales sper să nu mă abandoneze voinţa de a trăi şi optimismul pentru a mă însănătoşi.
Mulţi prieteni au făcut să nu-mi lipsească susţinerea lor. Aceasta îmi dă încredere şi speranţă, apoi de a nu vorbi de foştii mei colegi de şcoală, care au fost cu adevărat extraordinari.
Aş dori să mulţumesc public tuturor pentru susţinere şi pentru afecţiune demonstrând, în special Danza, care practic a golit toţi vânzătorii de fructe din zonă pentru a-mi aduce fructe proaspete. Practic venea să mă vadă în fiecare seară.

Mulţumesc familiei Nicoli, „cămaşa de argint” Alfredino, personalului Ambasadei şi multor altora care nu m-au lipsit de susţinerea lor în aceste triste zile.
O mare îmbrăţişare pentru Domenico Amato, alias Mimmo Nicotina, care a adus mari contribuţii la situația creată, un gând de recunoştinţă preţiosului amic Gianni Boninsegna, alias Badica, căruia nu voi mai termina niciodată a-l mulţumi pentru ajutorul decisiv acordat în unele momente delicate. Mulţumesc de asemenea lui Amedeo Intonti şi doamnei sale pentru afecţiunea şi apropierea care mi-au demonstrat-o.

În sfârşit o mare îmbrăţişare virtuală tuturor prietenilor de pe Moldweb, în situaţia dată au demonstrat că nu este doar un forum dar mult mai mult decât atât.
Mulţumesc cu toată inima mea bolnavă.

 

Nikita


Nesuno commento

Aggiungi commento:

You must be logged in to post a comment.